Circul scumpirilor
Scris de JeanS pe martie 6, 2008
Ca nu cumva (vai doamne!) sa scape nominalizarea la categoria “cel mai patetic”, in marele “circ” cotidian, mult trambitata scumpire a scolii de soferi, anuntata inca de la inceputul anului, se pare ca a intrat in linie dreapta si chiar are sanse reale sa castige “premiul” mentionat.
Dar sa facem o radiografie acestei … situatii? sa-i zic asa?
Dupa cum impune “trendul”, se pare ca si aceasta activitate profesionala “musca” puternic din sfera comercialului, bunul simt, seriozitatea si nu in ultimul rand responsabilitatea pierzand tot mai mult teren. Cum inceputul anului reprezinta o perioada mai critica din punct de vedere a vanzarilor, fie de produse, fie de servicii, normal (?) se incearca redresarea situatiei, chiar si prin metode mai putin ortodoxe (de ce nu? -ar spune unii).
Astfel, prin articole de tip “sperietoare”, zvonuri bine plasate si argumente proportional stupide, reuseste sa se creeze o stare de panica, pentru un mare “fssss”. De ce spun asta? Simplu, dupa noile tarife anuntate deocamdata, scumpirea este de aproximativ 15%, majorare care luata “la bani marunti”, in calcule babesti, rezulta, normal, in urma evolutiei economice: deprecierea leului fata de moneda europeana, cresterea pretului la carburanti, scumpirea creditelor, credite pe care mai toate scolile de soferi le-au contactat datorita unui alt mare “bau-bau”, care in traducere libera ar fi U.E (in unele viziuni – exclus eu), si care ne(ii) obliga la tot felul de “torturi” financiare.
La final in loc de incheiere, ma gandesc si ma intreb, oare tot acest “balci” cu iz de sperietoare, nu era mai civilizat daca ar fi fost prezentat in varianta sa reala?Raspuns pe care, mai mult ca sigur il voi primi in zilele ce urmeaza, si care care va fi la fel de stupid ca si toata situatia de altfel.



