Viata, o competitie?

Zile trecute, am intalnit o cunostinta. Nimic anormal, de asa ceva avem parte fiecare. Din vorba in vorba, din discutie in discutie, omul s-a simtit nevoit sa-mi atraga atentia cum ca mi-am facut blog-ul, numai ca nu prea il “tin la curent” si ca daca tot am intrat in blogosfera, sa “tin pasul” cu tendintele si ar fi bine sa public mai des.

Nu cred ca este necesar sa fac o transcriere a dialogului, voi puncta un aspect care mi-a dat de gandit, in ideea ca sunt si alte persoane, si aici ma refer la cei ce viziteza acest blog, si care probabil gandesc daca nu la fel, cel putin in aceeasi directie.

Am inteles ca acest spatiu al blog-urilor este o alternativa la activitatea de presa, dar asta nu inseamna ca am intrat intr-o competitie atunci cand mi-am creat jurnalul on-line. Am ales sa-mi public parerile din alte motive, unele enumerate in pagina DESPRE MINE.

Cred totusi ca este si un lucru bun faptul ca nu scriu prea des articole. Pe de o parte, pentru ca nu ma intalnsec cu situatii nepotrivite (in viziunea mea, bineinteles!), si pe da alta parte, este un lucru rau, pentru ca nu sunt situatii care sa ma multumeasca. Cu toate ca aspectele bune scapa mai usor din vedere, fac parte din normalitate, deseori sunt puse in evidenta doar anumite parti ale acestora, si nu de fiecare data apare nevoia de a relata despre asa ceva. In schimb, atunci cand se intampla lucruri rele, nemultumirea este de multe ori asa de apasatoare, incat greu iti poti stapani supararea si dorinta de a sublinia acest aspect.

Revenind la ideea initiala, nu inteleg de ce in totul apare tendinta de competitie? Oare nu sunt suficiente, situatiile in care suntem obligati sa intram in asa ceva? Chiar este necesar ca totul sa devina mai tarziu sau mai devreme un concurs?

Asa suparator poate fi cuvantul asta trebuie, cu toate variantele si alternativele lui. Mai ales cand altcineva spune ca “tu trebuie”. Hai, parca mai merge daca-ti spui singur ca trebuie, fara doar si poate, mai trebuie sa-ti spui si … trebuie, cand chiar … trebuie. Dar asta este o decizie, macar aparent cantarita, chiar mai mult, analizata la nivel de detaliu.

Daca stam bine sa ne gandim, din lucrurile marunte ne alcatuim viata de zi cu zi, daca transformam fiecare obicei, ocupatie, activitate, in special cele facute facultativ, in competitie, unde ajungem? Sa fim intr-o goana continua dupa … Dupa ce? Mai “apucam” sa facem ceva pentru ca ne place, sau pentru ca ne “pica” bine? Cred ca ramane un singur raspuns: NU!