… cred ca pot adauga si … fara continut. Aruncand o privire peste draft-uri, am constatat ca s-au adunat ceva articole, probleme mai vechi, probleme mai noi, chestiuni care m-au deranjat si care inca ma mai deranjeaza, care m-au deranjat si nu ma mai deranjeaza, dar nu intentionez sa la public. De fapt … le-am si sters, ce naiba?

Nu exista un subiect potrivit la un moment potrivit. In mod normal (zic eu!) atunci cand ceva nu pare in regula si se pune accent pe aspectul negativ, directia ar trebui sa fie, oarecum, de “indreptare”. Mai mult ca sigur nu sunt suficiente doar parerile pro sau contra, oarecm ar fi utila si o cale de mijloc. Nu este neaparat necesar ca un aspect negativ sau pozitiv, de ce nu, in viziunea unui individ sa fie identic pentru alt individ.

In schimb, pentru mine problema sta mai mult decat straniu. In urma cu ceva timp, ceva timp bine in urma, am vazut un chestionar pe pagina unui cotidian on-line, chestionar care ma … “bantuie”. Intrebarile erau simple si concrete. Nu voi reproduce exact ci voi incerca sa-mi impun puctul de vedere. Prima intreba daca dorim sa fie bine (cum spuneam mai sus binele poate diferi ca si definitie de la individ la individ), raspunsuri in proportie de 99% afirmative. A doua intreba, daca in cazul personal suntem de acord cu unele exceptii de la regula, in detrimentul altora bineinteles, si cum era normal(?), tot 99% au raspuns afirmativ.

Sa explic, oarecum si “bantuiala” mea. Cred ca am o problema, oare sunt singurul care vad lucrurile anormale, anormale si nu vreau sa le accept ca si normale? Iar lucrurile normale le consider normale, ca urmare nu trebuie facut nimic pentru a schimba ceva normal. Tare nu? Cred ca v-am bagat in ceata!

Hai ca o las moarta, ce idiot sunt, in loc sa ma bucur de ce am:

-pot rezolva orice, oriunde doar cu o mica “atentie”;

-pot arunca gunoi pe strada, distruge mobilier stradal, indicatoare rutiere, etc la discretie fara nici un fel de problema;

-pot injura, insulta, deranja fara repercursiuni;

-pot fura dupa pofta inimii, am vazut un tip care fura (pardon, isi lua) din parcarea de pe strada Iuliu Maniu (fosta Resitei) pavaj din carosabil, fara sa-l deranjeze nimeni, si nu va imaginati ca nu trecea nimeni pe acolo, nu eram doar eu si el, erau inca multi altii, parca m-am simtit si penibil dupa ce l-am apostrofat, in afara de el s-au mai uitat cativa urat la mine. Puteam sa iau si eu cateva pietre cubice, ne ajutam reciproc, ce randament dadeam, doar unde-s doi puterea creste, nu?

-in trafic pot circula dupa cum imi dicteaza caii putere, chiar pot propune un proiect de lege pentru modificarea codului rutier in asa fel incat sa corespunda bolidului meu;

-dar cel mai important si mai important, am OTV, am stirile de la ora 5( ce prosti sunt unii, beau la ora respectiva ceaiuri- in loc sa-si “asigure” “portia de cultura”), si multe alte “bunatati” de genul;

-pot face facultati cu duiumul si sa am arhiva de diplome. Ce daca nu stiu nimic, si nu sunt in stare sa lucrez in domeniul in care am fost “pregatit”, doar imi va fi reamintit suficient de des, ca din facultate bagajul de cunostinte pentru viitorul post nu depaseste 5%, in ciuda faptului ca poate am “ghinionul” sa dau peste vre-un profesor care sa se chinuie sa-mi bage ceva in tartacuta, il las in pace, ca e dus saracul, lasa ca incep serviciul si invat pe pielea fraerilor.

-ooooo doamne si cate ar mai fi, le-as umple astora de la wordpress toata capacitatea de stocare.

Da’ nu-i nimic, se apropie concediul, poate departe de probleme imi mai “spal” creierul. Si atunci cand voi reveni, daca tot ce am enumerat mai sus nu mi se va parea normalitate, sigur “sunt dus cu pluta” si nu mai am prea multe variante, poate doar sa ma internez la “balamuc” sau sa ma angajez in politie si sa epuizez cel putin un top de formulare pentru amenzi/zi.

P.S.

Sa va mai spun una “tare”.

De curand am hotarat sa ma abonez la un … sa-i zicem serviciu. Trebuia sa vina un tip sa-l instaleze, dupa lungi tratative stabilim dupa-masa unei zile, deci atentie nu in jurul orei, ci in dupa-masa zilei. Dupa ce s-a scurs dupa-masa cu pricina, am sunat, dar nu la el pentru ca deja aveam suficiente “aventuri”, am sunat la serviciul clienti. O voce amabila imi spune ca voi fi sunat a doua zi. A doua zi ma suna individul, in jur de 12.00 si ma “urecheaza” pentru ca am sunat la dispecerat, cum mi-am permis asa ceva? Eu crezand ca ma suna sa restabilim intalnirea incerc sa-l intreb daca m-a sunat doar pentru “mustrare”, am ramas surprins ca nici macar nu puteam sa ma inscriu la cuvant, pentru ca nu terminase ce avea de spus. Intr-un final i-am inchis si am sunat din nou la serviciul clienti, unde am detaliat mai mult decat cu lux de amanunte tot “filmul”, cap-coada. Totul rezolvat, imi comunica cel cu care am discutat ca ma va suna in scurt timp sefa serviciului. Ma suna, si ce crede-ti? ma ia si ea, pe un ton mai “intelectual” tot la fel ca si individul, scuzandu-l chiar, sarmanul cand m-a sunat, el de fapt, incerca sa reprogrameze intalnirea dar nu a avut cu cine vorbi!!!!

Ce nesinmtit pot fi!!!

In ultimul timp, recunosc, nu prea m-am uitat la televizor. Nu sunt sigur daca exista un motiv anume, probabli din lipsa calitatii emisiunilor de televiziune, sau a calitatii media in general. Am ajuns la concluzia ca bine fac, ma declar deplin multumit de sursele alternative de informare, care de multe ori nefiltrate fiind, reflecta mult mai precis realitatea. Nu se pierde nimic, nu se castiga nimic, la fel ca si in expresia: “Nimic nu se pierde, nimic nu se consuma, totul se transforma”.

Astazi totusi printr-o minune, l-am deschis si tot facand surfing printre canale, mi-a cazut atentia pe o stire fantastic de ciudata. Era vorba despre un proiect de lege care a fost votat de parlament, cu unanimitate de voturi (…cu unanimitate … de voturi … wow!), si care obliga televiziunile sa prezinte stiri in proportie de 50% bune si 50% rele. Nu m-am uitat in acel moment in oglinda, dar sigur daca faceam acest lucru as fi descoperit o masca. Nici nu cred ca puteam sa raman altfel. Si uite asa am urmarit si grupajul urmator de stiri, am urmarit si alte canale, sa fiu sigur ca nu am auzit doar partial despre ce este vorba. Nu, nu auzisem gresit, auzisem bine. Am sperat apoi ca astazi este 1 Aprilie, si nu a fost nici asa. Legea asteapta doar sa primeasca verde din partea presedintelui.

Sarind peste problemele de asamblu, si anume, ce conditii trebuie sa indeplineasca o stire ca sa poata intra intr-o anumita categorie, cum vor fi prezentate acestea, una calda una rece, doua- doua, etc, m-am intrebat, firesc zic eu, cum se poate ca in Romania secolului XXI membra cu drepturi depline in Uniunea Europena, sa se adopte asemena legi? Oare chiar asta era singura si ultima problema de rezolvat? Sau probabil, nu stiu eu, si aceasta este cheia pentru toate problemele. Nu am citit textul legii, nu am cum deocamdata, si nici nu-mi doresc acest lucru, sper sa reuseasca cineva sa o rapuna, inca inainte ca aceasta sa-si intre in drepturi. Oricat de flexibila ar fi, totsi ideea de a exista o asemena forma de cenzura, suna mai mult decat monstruos.

Sper sa nu ne intoarcem in timp cu 19 ani, la acele vremuri negre, niciodata si nimic, sa nu atenteze la libertatea de exprimare, libertatea de alegere, la valorile democratice in general. In cazul in care legea se va aplica, inseamna ca eu “sunt dus cu pluta”, si nu mai fac diferenta intre normalitate si anormalitate, intre democratie si dictatura.

Dupa un drum de aproape 3 ani, drum presasart cu bucurii si greutati deopotriva, instructorauto.ro a ajuns la capatul puterilor, iar in data de 1 Iulie 2008 isi va da obstescul sfarsit.

Mai detalit, cam ce inseamna cele spuse mai sus. Atunci cand a fost lansat in www, instructorauto.ro se dorea a fi un portal care sa uneasca intr-o comunitate on-line, instructori auto interesati de acest aspect. Un soi de colaborare din toate punctele de vedere intr-un spatiu flexibil, accesibil si util oferit de internet.

Inca de la inceput, semnele unui esec erau puternic vizibile, din cauza interesului manifestat de catre instructorii auto, doar sub aspect publicitar, si nu cum era firesc, in directia exploatarii la maxim a resurselor oferite de acest portal. In ciuda eforturilor si incapatanarii de a pastra “calea” propusa, interesul celor vizati continua sa scada, chiar mai mult sa dezintereseze, imaginea de loc parasint reusind sa cuprinda in intregime ideea de comunitate. Absolutn nimeni, nedorind sa-si aduca vre-un aport in revigorarea acestui scop.

Mai mult, un grup de instructori auto, sau poate doar unul singur, nu am inteles bine, sincer sa fiu nici nu am studiat amanuntit problema, au creat un al site: instructoriauto.ro. Poate asta sa fie cheia, instructorauto.ro probabil induce senzatia de individualitate, pe cand instructoriauto.ro, inca din nume da impresia unei comunitati, adica o multime de instructori auto. Se pare cel putin aparent ca a reusit, daca privim harta Romaniei impartita pe judete, ca numarul celor inscrisi este considerabil, dar cum spuneam mai sus, doar in scop publicitar, oferta este bogata. La capitolul comunitate … in schimb, se pare ca sunt probleme, concluzie dupa un comentariu in blog (? – parca pentru schimb de idei, potrivit ar fi forumul – dar, ma rog! poate nu stiu eu), care suna asa :

“

Nelu – Botosani Says:
May 30th, 2008 at 2:52 pm

Mai postati si voi cate un comentariu fratilor, ca doar stiti carte! La pagina publicitara sunteti inscrisi peste 100 de instructori, dar la discutii si comentarii lasati pe altii. Este foarte bine ca un numar tot mai mare de judete activeaza pe acest site, dar ar fi si mai bine daca s-ar profita de situatie si s-ar face astfel si o comunicare ori schimb de informatii utile intre instructorii din diferite zone ale tarii.
“

Da, cum ziceam, poate vor reusi, eu le urez succes si le asigur o totala disponibilitate, mai ales ca instructorauto.ro, se retrage tocmai in sustinerea acestei idei de comunitate si pentru ca nu cumva sa se creeze, imaginea unei scindari sau … mai stiu eu … loc petru interpretari.

Nu cred ca mai ramane nimic de adaugat, eventual un vechi proverb grecesc:

Τιποτα δεν ειναι τυχαιο. (nimic nu este intamplator)

Zile trecute, am intalnit o cunostinta. Nimic anormal, de asa ceva avem parte fiecare. Din vorba in vorba, din discutie in discutie, omul s-a simtit nevoit sa-mi atraga atentia cum ca mi-am facut blog-ul, numai ca nu prea il “tin la curent” si ca daca tot am intrat in blogosfera, sa “tin pasul” cu tendintele si ar fi bine sa public mai des.

Nu cred ca este necesar sa fac o transcriere a dialogului, voi puncta un aspect care mi-a dat de gandit, in ideea ca sunt si alte persoane, si aici ma refer la cei ce viziteza acest blog, si care probabil gandesc daca nu la fel, cel putin in aceeasi directie.

Am inteles ca acest spatiu al blog-urilor este o alternativa la activitatea de presa, dar asta nu inseamna ca am intrat intr-o competitie atunci cand mi-am creat jurnalul on-line. Am ales sa-mi public parerile din alte motive, unele enumerate in pagina DESPRE MINE.

Cred totusi ca este si un lucru bun faptul ca nu scriu prea des articole. Pe de o parte, pentru ca nu ma intalnsec cu situatii nepotrivite (in viziunea mea, bineinteles!), si pe da alta parte, este un lucru rau, pentru ca nu sunt situatii care sa ma multumeasca. Cu toate ca aspectele bune scapa mai usor din vedere, fac parte din normalitate, deseori sunt puse in evidenta doar anumite parti ale acestora, si nu de fiecare data apare nevoia de a relata despre asa ceva. In schimb, atunci cand se intampla lucruri rele, nemultumirea este de multe ori asa de apasatoare, incat greu iti poti stapani supararea si dorinta de a sublinia acest aspect.

Revenind la ideea initiala, nu inteleg de ce in totul apare tendinta de competitie? Oare nu sunt suficiente, situatiile in care suntem obligati sa intram in asa ceva? Chiar este necesar ca totul sa devina mai tarziu sau mai devreme un concurs?

Asa suparator poate fi cuvantul asta trebuie, cu toate variantele si alternativele lui. Mai ales cand altcineva spune ca “tu trebuie”. Hai, parca mai merge daca-ti spui singur ca trebuie, fara doar si poate, mai trebuie sa-ti spui si … trebuie, cand chiar … trebuie. Dar asta este o decizie, macar aparent cantarita, chiar mai mult, analizata la nivel de detaliu.

Daca stam bine sa ne gandim, din lucrurile marunte ne alcatuim viata de zi cu zi, daca transformam fiecare obicei, ocupatie, activitate, in special cele facute facultativ, in competitie, unde ajungem? Sa fim intr-o goana continua dupa … Dupa ce? Mai “apucam” sa facem ceva pentru ca ne place, sau pentru ca ne “pica” bine? Cred ca ramane un singur raspuns: NU!

Odata cu trecerea anilor, zilele primesc semnificatii istorice, iar ziua de 9 mai este una dintre ele. Astfel in anul 1877, in sesiunea extraordinara a Adunarii Deputatilor, in numele guvernului, Mihail Kogalniceanu proclama independenta de stat a Romaniei. Anul 1945 aduce, prin semnarea actului de capiturare neconditionata a Germaniei, sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.

Cel mai important an, in sensul construirii unei Europe moderne, este anul 1950, atunci cand Robert Schuman, la acea vreme ministru de externe al Frantei, propune mai multor state europene, cu predilectie Germaniei, sa se puna “bazele concrete ale unei federatii europene indispensabile pentru mentinerea pacii”. Aceasta declaratie fiind considerata si de Consiliul European de la Milano, in anul 1985 ca si punct de plecare pentru construirea unei Europei unite, distrusa material, macinata de crize politice si divizata prin “cortina de fier” in doua mari blocuri, estic si vestic. Astfel ziua de 9 mai devine ziua Europei.

Romania, membra cu drepturi depline a Uniunii Europene, din anul 2007, isi imbogateste semnificatia aceste zile cu inca o sarbatoare. Lasand la o parte comentariile sau de ce nu, discursurile, uneori poate prea demagogice, sper ca aceasta zi sa devina de la un an la altul o sarbatoare tot mai importanta pentru romani.

Cum spuneam mai sus de o mica perioada de timp, ce-i drept, suntem cetateni ai Uniunii Europene. De ce? Pentru ca:

-In UE exista 23 de limbi oficiale printre care se numara si limba romana.

-In Parlamentul European, Romania este reprezentata de proprii europarlamentari, care nu sunt deloc putini raportati la numaru total al acestora, Romania fiind al 7-lea stat ca marime din UE.

-Deciziile sunt luate cat mai aproape de interesul cetateanului, implicit al cetateanului roaman.

-Unul dintre principiile de baza ale Uniunii este: “unitate in diversitate” , diversitatea culturilor, obiceiurilor si limbilor, inclusiv celor regionale.

-Dreptul de a caltorii, muncii si locui oriunde dorim pe teritoriul UE, in acest sens fiind elaborata “Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene”.

Argumentele pro sau contra pot continua, dar in nici un caz, 51 de ani de istorie nu vor putea fi reprezentati de un simplu rezumat. De aceea va invit sa urmariti urmatorul filmulet, varianta hip-hop a imnului Uniunii Europene, fiind bine stiu ca o imagine poate face mai mult decat o multime de vorbe, si sa ne bucuram sau nu de aceasta zi, sa sarbartorim sau sa nu satrbatorim aceasta zi, asa cum simtim fiecare de cuviinta.

Conform ultimelor statistici, din 1990 pana in prezent pe soselele Romaniei au murit peste 40.000 de persoane, iar in cazul ranitilor grav, cifrele sunt de ordin astronomic. Rezultatul fiind mai mult decat sumbru daca facem o comparatie cu victimele USA (4.000 de persoane) in urma celor cinci ani de razboi in Irak. Am “reusit” sa “castigam” si un loc “fruntas” in Europa, in ceea ce priveste nesiguranta circulatiei, numarul accidentelor crescand in loc sa scada. Media deceselor pentru Romania este de o persoana la trei accidentati grav, in timp ce in tarile europene aceasta medie este de un deces la 40 de raniti grav.

Concluziile statistice, deloc linistitoare, au la baza, indiscutabil eroarea umana. Fie ca este vorba de starea precara si subdimensioanata a drumurilor, fie ca discutam despre indisciplina conducatorilor auto, chiar nu as nega nici calitatea uneori indoielnica a noilor conducatori de vehicule, oricum privim lucrurile, putem sustine ca factorul uman este vinovat, fie ca acesta are un aport direct sau unul indirect.

In toate situatiile enumerate mai sus, poate exista un “dar”, un fel de scuza sau chiar de exonerare a raspunderii, caz in care problema devenie mai mult decat patetica. Cel mai important lucru ce ne ramane de facut, inainte da a astepa sa “pice din cer” ceva, lucru de altfel tipic noua, ar fi responsabilizarea individuala, fiecare avand o mica contributie, deloc solicitanta si chiar usor de adoptat, si anume de a ne impune in sens rutier, o conduita impecabila, in directia respectarii fara abateri a legislatiei rutiere.

Altfel spus, sau mai in termeni populari, a cam venit vremea sa nu mai “aruncam pisica moarta in curtea vecinului”, cautand tot felul de scuze pentru situatii de care suntem direct responsabili. Pentru ca, din pacate trebuie sa recunoastem, astazi datele ar fi arata altfel daca fiecare incerca o mica autodisciplinare in acest sens.

Inca imi permit sa sper, ca lucrurile se vor indrepta, fara a fi nevoie de masuri radicale ca si in cazul altor state europene unde, amenzile pentru depasirea vitezei sunt de sute de euro, se face inchisoare pentru posesie de aparate detectare-bruiaj radar concomitent cu confiscarea aparatului sau chiar a autovehiculului, confiscarea placutelor de inmatriculare pentru stationare neregulamentara si multe alte masuri drastice pentru probleme care puteau fi evitate foarte usor, doar cu o mica doza de voninta.

Inversul nu cred, cel putin din punctul meu de vedere si al altor instructori auto autorizati cunoscuti, ca ar fi valabil. Este o concluzie a celor vazute, auzite, simtite si discutate cu diverse persoane. Este posibil chiar ca titlul sa fie putin fortat, dar asta ramane de vazut, poate si de rezolvat pentru inca mult timp.

Observ ca noi, instructorii auto autorizati (scurt IAA sau instructorii independenti – denumirea populara) suntem un soi de paria, un fel de “ghimpe” pentru scolile de soferi. De ce? Nu stiu! Problema este ca, nici nu incearca cineva sa “sparga” acest “mit”, mai mult am observat chiar si pe forumuri de discutii, “dispute” pe aceasta tema, intre fosti cursanti, actuali conducatori auto.

Cu ceva timp in urma, un oarecare domn, patron al unei oarecare scoli de soferi, facea unele afirmatii la adresa IAA pe un post de televiziune. Si cum bine probabil va-ti prins, acestea erau mai mult decat scandaloase. Nu stiu exact ce si cum spunea, am auzit si eu, din vorba in vorba pentru ca “vuia bransa”, si nu as vrea sa reproduc in nici un fel, fiind bine stiut ca acest mod de propagare modifica textul initial. Parca il si vad pe nenea asta, cu o fata importanto-nervoasa, indrugand una si alta. Nimic anormal atata timp cat ne-am obisnuit cu astfel de atacuri, ieftine sau nu, interesate sau dezinteresate, nu doar in acest caz, ci si in cotidian. Si bineinteles, nu puteam face nici noi exceptie.

Fara sa fac nici pe atotstiutorul si nici pe superjustitiarul, incerc o mica disectie a problemei. Inainte de a fi IAA, am fost si eu angajat al unei scoli de soferi, si cred ca am reusit sa-mi formez puncte de vedere pentru ambele ipostaze. Si uite asa am ajuns la concluzia ca nu exista nici un motiv de disputa. Lucru pe care cred ca nu il cunosc, sau nu vor sa-l recunoasca domnii patroni de scoli este ca, aceasta meserie nu se face prin mica publicitate, campanii publicitare agresive sau chiar mai rau prin “improscare cu noroi” in stanga si-n dreapta.

Departe intentia mea de a raspunde cu aceeasi “moneda” insultelor, cred ca este imperios sa-mi sustin cumva afirmatiile. Si nu pot altfel decat exemplificand. Mai exact, principalul motiv pentru care am devenit IAA, nu singurul, a fost volumul mare de munca pentru o serie de cursanti, o consecinta putand fi si calitatea indoielnica, avand ca principal obiectiv finalizarea cu orice pret a cursurilor, pentru a lasa loc urmatoarei serii de cursanti, si nu atentia de care ar trebui sa beneficieze fiecare cursant in parte. Nu ma refer la o situatie generala ci punctez clar pe cazul meu, si este vorba doar de pregatirea practica. Nu vreau nici sa patez numele scolii la care am lucrat, sunt persoane care pot lucra in acest ritm si sunt multumite de rezultat, lucru valabil pentru toate scolile de soferi. Din partea mea au tot respectul pentru ca reusesc. Dar asta nu cred ca da dreptul cuiva sa comenteze in termeni negativi la adresa altora, fara un suport argumentat.

Foarte bine ar fi daca fiecare am privi in “curtea proprie” si ne-am vedea linistiti de treaba. De cand am aderat la Uniunea Europeana, nu mai este asa simplu sa ai o “capra”, asa ca este posibil ca “vecinul” sa nu fie detinator de “capra”.

Uneori, am senzatia ca ma insel, dar din pacate, am doar senzatia. In emisiuni de televiziune, emisiuni radio, articole in presa scrisa, chiar publicatii, si de ce ne-am omite pe noi, cetatenii acestei tari, se trateaza si tratam in ras, situatii, persoane, si nu numai.

Bineinteles nu ar fi o problema, cat timp aspectul nu ramane doar la faza de pamflet, atrage dupa sine si o consecinta, pozitiva in directia indreptarii “raului” pamfletat. Dar, in majoritatea cazurilor nu se intampla asa, ci ca si in zicala: “cainii latra, ursul merge!”.

Unde ar putea fi problema? La cei care transforma totul in tragicomic? Sau la cei care sunt in situatia tragicomica? Pentru ca, tocmai cea mai mare asemanare a noastra, a oamenilor, esta ca sutem foarte diferiti, este firesc ca parerile sa fie impartite. “Stand stramb” si “judecand drept”, mai putem folosi o zicala: “daca unu’-ti spune ca esti beat, ii spui ca-i prost, dar daca iti spun mai multi acelasi lucru, te duci si te culci!”

Lasand la o parte cele spuse mai sus, nu cred ca suntem singurul popor care procedeaza in acest fel, dar de ce oare ne place asa de mult sa tratam totul cu bascalie? Sa fie oare din cauza faptului ca nu suntem in stare sa facem acest tot bine, sau ma rog, aproximativ bine? De ce nu are urmari aceasta bascalie? Sau ma rog, de ce nu are urmari pozitive aceasta bascalie?

Uuuffff, atatea intrebari fara raspuns, cred sa renunt, dar de data asta definitiv, a mai ma mira de ce se intampla asa. Acum vad ca si produsele care au reclame bazate pe bascalie se vand bine.

Sa inchei cu o mica ironie? Mai bine nu. Am facut si eu destula “katerinka”, si la ce folos? Tot degeaba.

Dupa cum scrie in DEX, editia 1998, impartialitatea inseamna: calitatea de a fi impartial ,nepartinire ,obiectivitate.

In suficiente situatii, am considerat ca domnul X,Y ori Z nu este impartial, in ciuda faptului ca, in convingerea lui, lucrurile stateau altfel. Sau domnul X,Y ori Z, a considerat ca eu nu sunt impartial, in ciuda faptului ca, in convingerea proprie, lucrurile nu stateau asa.

Cum se poate stabili daca o persoana sau o decizie, este impartiala? Cat de multa, sau de putina obiectivitate, trebuie sa existe intr-o concluzie ca aceasta sa nu fie partinitoare? Aici intervin si cateva aspecte, care trebuiesc tratate in mod separat. Mai exact, nu poate fi pus semnul egal intre, decizia luata in cazul unei competitii, si decizia luata in cazul unei verificari, de exemplu. Este clar, ca obiectivitatea difera de la caz la caz. Astfel in cazul unei competitii, trebuiesc recunoscute diferentele dintre capacitatile, calitatile,etc concurentilor, iar in cazul verificarii anumitor aptitudini unde nu exista competitie, o confirmare sau o negare a acestor aptitudini. Oricum in ambele situatii, impartialitatea ar trebui sa domine.

Dupa atata filosofie, apare si intrebarea fireasca, ce-i cu randurile de mai sus? Nu stiu nici eu, ma framanta acest aspect de cateva ori pe luna, sau cel putin odata, minim. Cine, unde, cand, trebuie sau are obligatia morala sa fie impartial?

Ce aiurit sunt, cred ca “mi-am prins urechile” in cuvinte, am uitat sa spun ca astazi a fost zi de examen.

Vine vine primavara
Se asterne-n toata tara
Floricele pe campii
Hai sa le-adunam, copii.

Versuri, ale unui cantecel, pe care cred ca fiecare dintre noi le-a pastrat in “coltul” copilaresc al sufletului.

In acest sfarsit de saptamana, am fost sa-mi viztez parintii, nu conteza unde, pentru ca oriunde in tara noastra exista multe locuri frumoase, adevarate splendori pentru privire si nu numai.

Pe drum, la plecare, am observat ceva! Ce oare? A venit primavara! Spun la plecare, pentru ca la intoarcere, am savurat din plin inceputul acestui anotimp.

Calendaristic a inceput la 1 martie, astronomic mai sunt cateva zile, oricum natra ne ofera un spectacol unic, cand totul revine la viata si ne putem bucura de frumos in toata splendoarea lui.

Intentia mea, in sensul unui nou articol, era alta, sa scriu ceva bine cunoscut pentru noi toti, un articol comun, care indiferent de titlu sau continut, nu prezinta altceva, decat nemultumiri, suparari, divergente.

Dar, cum ziceam, sa ne intoarcem la lucruri mai bune, invitandu-va si pe voi, in cazul in care nu a-ti facut-o deja, sa va incantati, privirea cu vredele crud specific primaverii, si auzul cu trilul cald al pasarelelor, tril care a reusit parca, sa strabata si sunetul metalic al motorului.

Deocamdata, in toate zonele tarii, printre care se afla si Timisoara, localitatea mea de resedinta, vremea este mohorata, ne asteptam la precipitatii, chiar si in urmatoarle zile. Dar cu siguranta, vor veni si zile insorite, atunci cand ne vom putea relaxa in parcurile localitatilor, in locurile de agrement, chiar si la un mic popas, intr-o oarecare parcare.

Cum sezonul turistic, pe litoral, incepe in acest an la 1 aprilie, nemaipunand in balanta faptul ca sunt zone unde acest sezon este permanent, nu pot spune decat: wow!

Mai pun la “socoteala” si ca, totul este doar la inceput!!!!!! Sigur ne asteapta o vara “fierbinte”!